Frunze-s galbene lumina,
Ce s-astern in toamna grea
Iar sufletul slab cu ele-n mana,
Sa-ti planga de-a firii zvacnire ar vrea.

Unde-ajungem fara soare,
Mult-a viselor chemare,
Mi-e frica s-adesea ma doare
De eterna noastra-mpreunare.
..................
Toamna umblam prin frunzele multe.
Copacii cei goi n-au vrut s m-asculte.
Simteam dinspre ei o trista tacere,
Prin crengi fara frunze, de vant adiere.

Gandurile-alearga-mi greu-
Tot gol e-n sufletul meu.
Ceata d-amintiri pierdute
Doar de noi d-eor fi stiute...