Acum,Ioane,c-am sfârsit războiul,
Să multumim lui Dumnezeu cel sfânt
Că ne-a lăsat deasupra de pământ,
Nu ne-a-ngropat precum îngropi gunoiul.

Am petrcut atâta iad, măi frate,
De te si miri că încă suntem vii,
Desi nici eu si chiar nici tu nu stii
La ce ne-ar folosi acestea toate.

Căci,iată,eu sunt ciung de mâna stângă
- De-atâta lucru, însă nu mă plâng -
Dar sunt olog si de piciorul stâng.
Asa necaz cine n-ar sta să-l plângă?

Si tu esti ciung de mâna ta cea dreaptă
Si esti olog tot de piciorul drept.
Dar tu,Ioane,esti băiat destept
Si-ai să pricepi o vorbă înteleaptă.

De-acuma eu m-am împăcat cu soarta
De a trăi împutinat la trup.
O,de-as putea si sufletul să-mi rup
Mai înainte de a trece poarta...

Doar Dumnezeu de grijă să ne poarte
Să ne-mpăcăm cu ce ne este dat,
Să ne întoarcem linistiti în sat
Ca doi schilozi care-au iesit din moarte.

Să stii,Ioane,m-am gândit eu bine:
Ne vom lipi ce-a mai rămas din noi
Si-un singur om vom închega din doi -
Eu voi fi tu, iar tu vei fi ca mine.

Un om întreg din amândoi vom face,
Nu vom fi ciungi si nu vom fi ologi,
Vom tine iarăsi caii de dârlogi,
Chiar dacă jalea în adâncuri zace.

Poate-om găsi si-un suflet de femeie
Să ne-ndulcească viata de amar.
Până vom trece marele hotar,
Noi scăpărăm o singură scânteie.