câteodată
mi se desface
în dreptul inimii o umbră de înger
robită de spaimă
de–atât zadarnic umblet
prin nocturnă
ce piatră din lună
înflorește amarnic
în carnea-mi vie, nebună

va fi fost venită ziua-nsângerată
a ridica de-a pururi piatra

ce haită din tine
știe să-ți strige
porunca-ncălcată?

s-or întoarce din vreme în noi
clipele-ncercănate
din Clipa de Apoi

...timpul crește-n răspântii
tumoarea uitată
sau doar deprinderea
nescrisă a pietrei
a-ți întâmpina trufia
de a te fi crezut la masă
cu Dumnezeu...