agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-06-23 | |
Sunt o poetă clasică,
draga mea amatoare (de Cărtărescu), rimele-mi se-aliniează cuminți precum soldățeii de plumb Unu-Doi Trei-Patru mă rog la sfânta foaie albă culcată frumos sub versuri zidite cu degete mici, nu, niciodată n-am să fiu pianistă, prefer să trăiesc în trecutul în care-mi ardeam sutienul protestând vehement. Sunt o poetă clasică, până-n decolteul vertiginos al rochiilor de bal sfâșiate, sunt o prezență empirică în stilul arhi-omni-duios al cuvintelor îndelung modelate, biciuite, sfârtecate, aruncate câinilor critici. Sunt jazz la miez de noapte cu versuri plămădite la lumina farurilor pe autostrada 95, ah, cel mai mult urăsc cifrele-n poezie, le consider trădare față de penița simbolică, în fond eu scriu cu bumbi de creioane, cu pixuri smulse din părul vâlvoi, cu sânge, cu sudoare, cu salivă, cu lapte de mamă, îmi călăresc muza nebunește, este cruzime literară, este îndobitocire prin indiferență ABSOLUTÃ față de cel ce trage, față de cei ce cad, față de cea care strigă în mine, în timp ce eu îmi ascund ființa nenorocită în podurile prăfuite ale copilăriei și mă dezbrac zilnic de câte-un strat de carne, portocalo-prăfuit, acuzată de orgasm fructifer. Da, e o poezie completă cu moarte, cu dragoste, cu nașteri, o poezie pe care mi-o trag pe urechi iarna și-alerg cu ea, desculță-n zăpada lui Jivago. Da, doamnă-domnișoară, sunt o poetă clasică.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate