ca dintr-o ciutură spartă,
cădeau peste mine ecouri obscure
ale tăcerii de dinainte

din palmele plânse până în sânge îmi creșteau ploi,
după chip și asemănare de sâmbure

nu mă dădeam în vânt către stele,
nici măcar nu visam

somnul alb mă țintuia pe singurul pi liber de prejudecăți
din cercul nopții


probabil că undeva,
tocmai atunci,
timpul își odihnea tălpile pe o buclă