iar apoi a început să scrie cu lapte
pe toate cuvintele
țesând cearșaful agoniei
cu toți oamenii
la toate calculatoarele
cu același colț de ochi simpatic
înfipt în umărul fiecăruia
își citea lucrările înainte să le corecteze
și, Doamne, erau pline de greșeli…
cum să mai îndrepți atâtea erori?
de ce ne-ai pus la treabă, Doamne?
mestecam și eu în mamaliga mea
tu te scaldai în vise,
cel mic dădea cu picioarele-n burtică
Doamne, ce bine era!
parcă un început de lume
pe-o margine uitată de paradis
pășteau oile,
semănam cuvinte
și uite, rodesc toate în pagini
în primăvara tăcerii
și visam parcă
tu veneai și mă trezeai…

nu era decat criticul,
venit să mă tragă de mânecă
absent.
scoală, măi,
nu vezi că sforăi?