Trecut-au anii ca ziua către seară,
La fel ca și iubirea ce cred c-a fost hilară,
Căci vorba fără faptă e curcubeul din vară,
Ce-i frumos o clipă, ca ploaia cea fugară.

Mergi mai departe fără să te mai doară,
Că sufletul meu plânge și-i greu ca o povară,
Minciuna e cu tine și mereu te-nconjoară,
Până-ntr-o bună zi când tot ea te doboară.

E drumul tău acum nu am nici-o îndoială,
Visul meu a fost o tristă și banală răfuială,
A rațiunii cu sufletul, o proastă socoteală,
Căci am crezut în vorba îmbrăcată-n poleială.

Mă doare amăgirea în clipa ce speram,
Că este pentru noi iubirea ce-o doream,
Dar n-a fost să fie decât un slab balsam,
A omului din tine, în care eu credeam.

O clipă-mi este teamă de ziua ce urmează,
Căci inima-mi dorește, dar ea nu mai vibrează
La gândul că trăiește pentru speranța-mi trează,
Dar totul s-a sfârșit, nimic nu mai contează.

Trecut-au anii ca seara către noapte,
Și visul se termină, cuvintele sunt șoapte
Ce nu mai pot stârni speranțe și nici fapte,
Că noaptea s-a sfârșit, tu ești tot mai departe.