Cioburi de sânge înghețat și uscat
Înfipte în buzele mele,
Pe marginea ființei

La capătul timpului meu răsărea tăcerea
Cu pașii mici, în fire mărunte
“Rase” toate la aceeași înalțime frenetică
Burta “cheală” a stomacului meu mesteca
În liniște
Resturile ultimei chemări
Mă îmbrățișau pe jumătate
Vampirii cu dinții strâmbi și rupți dintre buze
Copilele se ascundeau speriate sub propria mea fustă
Să trecem cu bine, pe alt mal, mai departe
În drumul prin șoapte

PS. Nu mai scriu dedicații, am să pun, când este cazul,
în ghilimele, cuvintele
…în rest, motoare de căutare grase și frumoase!
Eu personal mulțumesc în numele fiecărui cuvânt “inspirant” rostit
Și infiltrat în versuri. Care puteți, luați acest mic artificiu,
Ca pe o mică și neînsemnată ofrandă.

Nici n-am închis bine ușa
Peste cuvintele care țipau prăvălindu-se
În calea ultimelor tăceri
Și mă lătrai, muza mea, printre buze
N-am apucat să mint, să trăiesc în umbra mea,
Ucisă bestial ca un fluture pe una din fețele nenorocoase
Ale zarului
Copită
Nici n-am întins bine aripile
Că flăcări mușcau de tălpile mele arse deja,
Deghizate
Că s-au repezit să mă muște amintiri de tăceri
De-abia gândite, străine de timpul meu, de mine
Urlând prin zăbrele de spații nevăzute
Zguduind temelii din rădăcini
Nici n-am apucat să visez în poala templului tău
Că m-am trezit împinsă de viperele deșertului
Rodindu-mi în creieri cercurile neputiinței
Te îmbrățișez acum toată
Muza mea pământie
Sunt una cu țărâna pe care calci

Amintiri din grotă

N-am apucat să-mi întorc
Capul din gât
Îți las ție, precum morții,
Plăcerea asta sadică
Muza mea dragă
Fă-mă una din nou
Culcată la picioarele tale cuminți
Și-ți voi răsări flori
Pe mormântul meu sterp, pustiit.