ne spălam visele
la podul speranței
de norii
amorfi
ai zilelor pustiite
fără reproș
încălțați în pastile de gânduri
pe aceeași fasole bătută în cuie
ne făceam
că nu știm că sus
ne-aștepta cineva
să ne numere pașii
prin iarba iubirii
aduceai tu un prosop
aduceam eu săpunul
copiii-și făceau baloane colorate
le zvârleam
pe cer, cu sfori de hârtie
o lume de basm zvâcnit
risipită în căușul palmei drepte
pe creasta amintirilor tale
« șocuri electrice » -spuse atunci, doctorul
îndreptat între patimi curbate
de panica tăcerii
și venele se umpleau de sânge
de ace
de nori…