tocurile înțepeniseră în asfaltul moale
și aerul devenise irespirabil
gâzele se opriseră în văzduh pietrificate
mașini claxonau în surdină
la pietoni statuete pe tabla de șah fără pătrățele
un gând roșu se prelingea alături de mine
regina neagră poartă coif alb de nebun
strigau toți pionii de ceară în jur
eu nu mai găseam nici un copac
un stâlp un felinar un cerșetor o umbrelă
să mă agăț în căderea fără glas
încremenită rămăsesem
ca o pană uitată de vânt
în gât ca un nod încerca
să se articuleze unica întrebare
aducătoare de briză unde ești