RENUNÞARE


Am renunțat la zeii noștri din vechime și-am pierdut
Noțiunea libertății, am câștigat în schimb trufia de-a fi veșnici
În moarte evident, căci neantul ne urmărește pas cu pas
Dincolo de orice încercare, Diavolul ne este singurul prieten
Doar el ne mai poate răbda trecerea prin monstruoasa lume
Privirile noastre rătăcite nu mai suportă imaginile propriului eu
Oglindit în apele tulburi și urât mirositoare ale unui intelect devenit infect.
Stafia din Iudeea ne poartă surâzătoare poverile, putregaiul și veninul, iar noi,
Zilnic coborâtori din neant, vom culege doar roadele semănate de alții, căci
Furtuna din suflete ne-a răscolit simțurile, devenite simple instrumente ale plăcerii.
Dar nu, nu recunoaștem rușinea de-a fi devenit jalnice cadavre vii
Închinători la zeu străin, pierduți pe veci din urna timpului
Vom schimba libertatea pe nimic, pe oarbe și palide-amăgiri.
Din păcate, cel venit să ne-aducă suprema eliberare de sub jugul tiranic
Al sorții, nu și-a onorat promisiunea, am fost aruncați în robia
Cea mai cruntă, în numele unei false iubiri, haosul și anarhia
Rezultate sunt noii idoli ai tragicei și-odioase-i noastre istorii.
Cine își uită zeii, blestemați vor fi pentru totdeauna, indiferent de motivul invocat,
Vor purta de-a pururi prin veacuri stigmatele trădării, căci fără milă fi-vor
Jertfiți pe altarele ignoranței, coborâtori din basmele uitării, ocnași indiferenței
Năluci plăpânde tremurând de ancestrala frică, chipuri de stârv
Mustind de putregaiuri, într-un târziu vândute la loteria mântuirii de-un zeu nebun.
Recolta cea bogată de suflete pierdute în numele celui viclean
Se va dezvălui slutelor noastre făpturi rânjind sarcastic și batjocoritor
Și-ncununați cu laurii solemnei admirații de sine vom silui chiar Adevărul
Să poarte pecetea mândrei noastre reușite, iar peste Universuri stăpână
Suprema minciună își va purta cu semeție însemnele trudnicei renunțări.
Adevărul devenit simplă iluzie, dreptatea oferită celor puternici
Iată ce-am câștigat în schimbul oarbei credințe,
Spectrul înfiorător al iadului naște ilaritate într-o lume
Devenită ea însăși cel mai cumplit iad posibil, scena celor mai terifiante
Întâmplări, Adam în chingile lui Satan răsuflă de-acum ușurat
Misiunea sa a fost îndeplinită, iar rezultatul este cel care se vede
Și din nefericire nu putem interveni, deoarece uscăciunea ne-a cuprins inimile
Focul păcatului a stors până la completa epuizare ultima picătură de suflet
Pe care am păstrat-o pentru ultima încleștare cu demonul,
Deveniți hoituri fără vlagă vom putrezi în curând pe străzile
Pavate cu osârdie de truditori ai celui viclean, străinul din umbră.
Lumina, prinsă cu strășnicie în lațul dibaci întins peste hotarele nemărginirii
De către hainul întuneric al necunoașterii noastre, asemenea unei găuri negre
Schingiuită de vie, siluită să se închine umbrelor eternei nopți
Va aștepta o eternitate sămânța demiurgică, ziditoare de spații
În speranța clipei din urmă, clipa Cuvântului ieșit din baierele tăcerii.
Și-atunci în chinurile facerii, născut din moarte, Noul Adam va rupe cercul
Ignoranței, astfel că intelectul domesticit prin lungi asceze va scormonii imensitatea
Iar miracolul și straniul sentiment vor colinda din nou liberi așteptând
Până când va veni Eliberatorul, cel fără dorință și fără de chip
Dar tocmai de aceea luptătorul neînfricat al ispitelor cerești, Călătorul
Care va schimba fața întregului Univers într-o temerară încercare
De zidire a unei lumi noi, asemenea unei pietre filosofale ațintite spre Cer.
Cuprinși de îndoială, îngerii, temători, vor devenii și ei oameni, iar zeii
Cântând voioși ziua regăsirii, vor aduce și ei prinos de recunoștință triumfătorului
Supremului eliberator al unei divinități căzute sub robia propriilor iluzii.
Adio, vom spune fericirii veșnice, iluzia supremă de odinioară
Acum vom trăi libertatea de-a fi noi înșine, fără intervenții străine
De cugetul nostru, vom trăi în sfârșit asemenea lui Dumnezeu.