DEȘERTUL SPIRITUAL


Lumea în care trăim, sau în care mai corect spus, ne târâm zilele
Este un adevărat deșert spiritual,
În ziua de astăzi singurele condiții acceptabile
Care ni se par a ne fi rămas la dispoziție
Sunt acelea de nebun sau de cadavru.
Așadar, nebunia ori moartea sunt singurele
Căi posibile de-a ființa într-o lume moartă
Într-o lume ce pare ireală, iluzorie și de neînțeles.
Decât moartea spirituală în care, din păcate pentru ei
Prea mulți se scaldă, îi este de preferat soluția tragică
A nebuniei sau a morții fizice, care orișicum
Mai devreme sau mai târziu, cu siguranță va veni
Nechemată, nedorită și nerostuită.
Într-o lume în care ești nevoit să-ți îngropi talentul
Asemenea unui pungaș ce-și ascunde nevolnica-i faptă
Pentru a nu deranja mulțimile de rând, sau mai rău,
Deoarece la celălalt capăt al firului sună mai mereu ocupat
Neavând loc de așa-zișii „talentați” ai zilei
Mai bine zis, impostorii unei lumi de carton,
Tot ceea ce-ți rămâne de făcut e să mori, fizic vorbind evident
Căci nebunia poate și ea să deranjeze și necesită un efort
Mult prea mare în comparație cu efectul minor rezultat
Așadar, dând dovadă de un randament inferior soluției ultime.
Murind în cele din urmă, toți cei din juru-ți vor răsufla ușurați
Știindu-se scăpați de un personaj devenit incomod,
Un personaj prea dureros de real, un om prea direct
O persoană sinceră, noncomformistă și limpede în gândire.
Căci orice s-ar zice nebunia ar fi prea mult pentru ei, ea este
Privită ca un soi de genialitate și ar fi văzută drept un privilegiu
Prea însemnat pentru a-ți permite o asemenea șansă.
În concluzie, Noi oamenii, cei puțini câți mai suntem
Vom trăi în cel mai bun caz înnebunind sau vom alege
Să renaștem într-un alt univers, diferit de acest mizerabil infern
Bineînțeles, numai dacă credem într-o ipotetică șansă
Speranța într-o lume mai bună fiind singura cale
Ce ne-a mai rămas, într-o lume stupidă și cadaverică
Devenită un imens Deșert Spiritual…