ochii ne erau încă tineri
ne roteam ca păsările în jurul unui punct fix
centrul universului cunoscut făcea salturi
urmărind mirarea de pe fețele spectatorilor anonimi
în vremea aceea relativul era un alt nume pentru absolut
tu erai înaltul eu eram subacvaticul din care răsăreau alge
din ele preparam medicamente pentru suflet
când depărtarea îngusta orizontul până îl transforma într-un punct
uneori cuprinse de indiferență surâsurile nenumiților
desenau haine lungi și impresionante lipsei de sentiment
alteori eram fericiți într-un du-te vino care nu avea legătură cu realitatea
copiam adrese pe plicuri fără destinatar și le aruncam în mare
cineva le va găsi și într-o zi vor ajunge acasă
la asfințit făceam chetă cu prietenii ca să cumpărăm stele
să greblăm cu ele prin nisip în căutarea unui alt univers

în vremea aceea nu aveam nevoie de cuvinte
marea ne năștea liberi eram conjuncția
dintre a fi sau a nu fi