Teribila lumina magnificelor zbateri
Impiedicate soapte de apa dintre timpuri
Mi-e trupul tremurat de multele anotimpuri
Mi-e mintea apasata de multele abateri


Atavica fervoare de-a-mi domoli furia
De-a nu-mi hrani decenta cu carnea multor ganduri
Pacatuiesc cu vorbe, cu litere, cu randuri
In inima-si strecoara o frica aritmia



E-o pace pusa-n apa in care ochii mei innoata
Pe corzi atemporale se leagana alb vise
Doar ce-a plecat tristetea – prin usile deschise
O noua Inviere ma face sa se poata…