ascunde-se
am să plec departe din mine
spuneam
să-mi deschid un nod în gât
de ce m-am întors?
mă jucam
cu norii mei de lacrimi
șoptind
printre picături
același gând senil
de ce
toate clipele au
aceeași culoare de lut
tăiată în piatră

paiața
cu mâinile
rupte din umeri
mă privea era
spre mintea mea
un sine refugiat

în mâna ei moartă
întinsă
spre nori
curgea
câte un ochi din cer
deschide-mă, soarbe-mă
eu îl priveam așa
cum se stingea
topindu-se în golul din suflet
desenat pe mâinile goale și reci
luând cu el toate tainele

de ce ai alungat
din peșteră toți pescărușii?
puțin mai aveau
și le creșteau și lor ochi
n-ar fi orbecăit
cu aceeași lună plină
în privirile schimonosite...
am deschis larg, deodată
piatra genunii
și mi-au fugit din piept
fiecare cu câte o lacrimă
în cioc

...

mă întorceam cu tine din mine
până când
mine a rămas singur
în același salon
oamenii dansau
cu seringile în brațe

murmura o voce pierdută
cuibul unui nor de cuci
răspundeau
durerile mele nenăscute
rugând un doctor imaginar
să întârzie tăișul pe creier

timpul nu se întoarce
nu are unde,
nu are de ce
numai noi avem impresia
că mai avem
încă
ceva

gând cu gând
ținându-se de mână
înaintau cortegiu mărșăluind
ultimile tăceri
cu lacrima la gât

spune-mi
striga cineva mai în față
mai vrei să vezi asfințitul?
prindeam de urechi
cercelul ecoului
dar retina mea slabă întoarsă
cu spatele din lume
către tine
privea zadarnic
zdrobindu-și tainic
ultimele zâmbete
pe sub arcadă
piciorul
căuta încă proeminențe
pipăind
fiindcă nu
mai avea putere
să privească