Trecu-n covoare arămite toamna
Peste iubirea-mi zilnic ofensată,
Cum trece-n goană peste mine doamna
Trăirilor de azi și altădată.

Mi-aș arunca pe geamuri neputința
De a-ți vorbi,dar inima-mi e mută;
Își simte inutilă stăruința
În fața ta,străină și tăcută.

Mă toacă amintirile cu sete
Și mă sufocă-mbrățișări trecute,
Mă ard prelungile-ți și blonde plete,
Simbolul-mperecherii revolute.

Þi-aș face-un semn,dar mâna mi-e înghețată.
Ești peste drum și totuși ce departe...
Și-mi iscodesc lentilele prin ceață
S-aducă chip orgoliilor sparte.

Iubirea noastră este dușmănoasă,
Perversă,dură,acră și străină;
E ca un moș cocoloșit în casă
Ce-așteaptă coasa în final să vină.

Ascundem prin perdele mari,cu frică,
Măști reci,rămase pururi să se plece
Și ne dorim în gând,la o adică,
Ca unul dintre noi,învins,să plece.

Două destine tragice,deșarte,
Împreunând o dragoste flămândă,
Nu pot,trăind chiar fiecare-n parte,
Pentru nimic iubirea să și-o vândă.

Trecu-n covoare arămite toamna
Peste iubirea-mi zilnic ofensată,
Cum trece-n goană peste mine doamna
Trăirilor de azi și altădată.