Atunci când vine vara, frumoasele din Roma
Acele încălțate cu-nalți conturni, firește
Acelea care râd aruncând nestemate
Acele de pe care tunica diafană
Pare a fi doar o suflare a lui Boreu spre ziuă
Acele zeițe cu numele ceresc
Precum Nautica sau Io sau Camelia,
Atunci când vine vara, frumoasele din Roma
Se plictisesc de filozofii cei bărboși
Și nu-l mai suportă nici pe Euripide
Și nici chiar o comedie ușoară de Terențiu
Și-atunci pleacă stoluri, stoluri pe la Baiae
Sau chiar la Pompei, braț la braț cu chipeșii străini
Pe care nici nu știm de unde să-i mai luăm
Străini aceia cu nume ciudate
Și straie mai ciudate adesea decât firea
Cu toți pleacă din Roma precum chiar și plebea
Și Marcus scribălăul de plăcuțe cerate
Și Varo generalul ce-n toamnă va pleca înspre Germanii
Și Nemen ce-urât miroase, ca peștele ce-l vinde
Și cele ce vând plăcere pe treizeci de dinari
Căci atunci când vine vara
Doar frunzele-s în Roma arar de vânt bătute
Și plopii Romei plâng la margine de drum
Și doar o mâță plictisită miorlăie-ncet a joacă
Vrând să-și ascută colții-n sanda de legionar
Și-n praf se mai aude, bizar, o melodie...