În zadar a apărut iar soarele; sunt nori grei
în sufletul meu - e o furtună rece și... plâng.
Nu mai știu cum greșesc; iarăși aripile îmi frâng
când pleci în tăcere și toată liniștea mi-o iei.

Așa cum marea valu-și saltă visând la stele
atunci când luna se apropie amăgitor...
eu nu rezist - inima îmi bate amețitor -
când vorbele tale sărută, chiar cred în ele.

Speram că am reușit să mă ascund în mine,
că apele iubirii într-o scoică le-am închis,
că mareele zbuciumate n-au drumul deschis...
în zadar a fost, nu?! Iartă-mă... mi-e dor de tine.