Exact era doar gândul
că-n mine curge o lavă blestemată
ce mă străbate cu foame și cu sete
cu încăpățânare
din iris pâna în ghete
că mă linge cu buze amare
că mă topesc în țipătul ei
puțin câte puțin
până când, subțiat, trupul
devine încă un zmeu
sub formă de pasăre mică
sau de frunză de anin
lângă alte zmee adormite în zbor
pe cerul cuminte
mirosind a iubire sub nori
îngenuncheat tandru noaptea
sau poate în zori

Altfel, mă încurcam în sentimente
ca în cearceafuri și-n perne
cozile ochilor mi se umpleau de ciulini
talpa mi se chircea de așteptare
ștergându-se, vierme, pe inima preș
ca de polen vâscos și albastru
de crini
sau ca de coame de iele nebune și goale
dansând sub cireș
ca de mâzgă lipicioasă de vise
scoase din dulapuri pe sârmă
pătate puțin și destrămate la colțuri
spălate în apă sărată
și adormind, amețite în poală
pe urmă