Culcușul fin din puf de păpădie
Ascunde tainic doi îndrăgostiți:
Greierul GIL, rapsod din veșnicie
Și furnicuța FIÞA; Cred c-o știți!

Idila lor i-o dragoste sublimă
Cum nici chiar Shakespeare n-ar fi intuit.
Nici Julietta și nici Desdemona
N-ar egala pe Fița la iubit.

Sărut după sărut, fără de număr
Galantul Gil îi depunea ușor
Pe brațe pân’ la cot sau pân’ la umăr,
Pe nasul cârn și chiar pe capul chel!

Și îi cânta la harpă și chitară
Din Beethoven, Ceaikovski și Ravel,
Ce splendide și-albastre nopți de vara
Putea petrece Fița lângă el!...

Cu iz de fân cosit și coji de nuci
Trecu și toamna cea îmbelșugată,
Iar de departe dintre văi și lunci
Un zvon de iarnă le bătu în poartă.

Când prima brumă se lăsă în gol, Gil îi vorbi:
- Iubito, mă retrag!
- Ce-ti datorez, o, Gil, iubite drag?
- Un sac de grâu și niscaiva alcool;
Cafea (fără năut!); tutun – ceva…
Și ce-oi mai vrea tu, Fițo, draga mea!

- Un sac de grâu??? Alcool, cafea, tutun?!?
Atâtea lucruri pentru mai-nimic?
Ascultă, Gil! Te rog, nu fi mojic!
Cum crezi că-ți dau atâtea, ești nebun?

- Dar, Fițo, fie-ți milă! Știi prea bine,
Cafeaua și tutunul nu-s de mine!
Le dau și eu să nu rămân în drum
În vânt și ger!
Cui vrei să-i spun?
Cui altcuiva să-i cer?
Hambarul tău e plin-ochi cu de toate!
Eu sunt sărac
Ce-ai vrea să fac,
Să-ngheț în parc?
Hai, fiț-ar, nu se poate,
Vreau viu
Să fiu
Iar vara-i hăt-departe!

- Nu, Gil! Nu-ți dau decât
Un kil de vin
Și-o baniță de grâu. Atât!
De-ți dau mai mult
Trăiești în lux
Și dezmierdat de alta!
E… urât!!
……..

Fulgii răzleți plutesc în zbor,
Iar Gil pășește zgribulit,
Meditativ și necăjit:
- Sunt un tâmpit!
La anul am sa mă însor!