Simt nevoia să ascult un sânge,
amfora subțire a femeii,
când o parte-a trupului meu plânge
iar în alta odihnesc toți zeii.

Mă vânează somnul lângă pleoape
lacăte de iarbă să îmi urce,
ca o piatră coborâtă-n ape
știu măsura lunecării dulce.

Dar se surpă ora și nisipul
îmi dezleagă spaima de tăcere,
o să strig până se-aprinde chipul
sângelui meu treaz care te cere.