I "Þara nimănui"
Ochiului ratat priveste strâmb
roata carului frânt încolțită
cubice gene rotesc spasmodic
doar periferia unui sentiment
patriotic scăpat din lanțul deșertului

veneau cândva tineri, azi e pustiu
înverzeau norii bucuria oglindirii
azi nu mai plouă nici incolor
muște sar coarda în fir de păianjen
mustesc amintiri în albul oglinzii
când nimeni privește pe nimeni
suspinând povara aceleiași tăceri

eșecul privirii agățate
cu o pupilă în cer,
iar alta pe pământ
închide în aceeași pleoapă
visul devenit coșmar peste noapte

nu era nimeni să numere timp
nici ore prin buzunare de luni
nu erau case, grămezi de copii
să râdă prin uliți zgâindu-se muți
la cerul ce umblă prin norii desculți
la oasele calde spălate de vântul
cu pietre în gură.

II pietoni ai vieții fără de vină
(îi întâlnim...deseori, întoarcem capul)
nenăscuți netăcuți nedoriți netrăiți
întoarcem trifoiul cu patru foi în sus
ritmul stupid al greierilor răsună prin tâmple
în goană prin frigul dințat al neputiinței
urcă prin peșteri înghețate în noi

un semen un seamăn îmi seamănă mie
și ție-ți vorbi uneori printre dinti
nici unul nici altul n-am stat de poveste
înșirată cu silă în același șirag
tristețe mizerie și ură

III. și totuși... tăcere multiplă
undeva pe aici este acasă.