Cumva nu mai am nimic de pierdut:
un curcubeu mi-a tras amintirea ploii în sus,
e o zi oarecare, cu spirale de praf
în care îmi bag degetul pentru a schimba armonia atomilor,
s-a curățat și geamul de păsări
- și-au luat bătăile de aripi și le-au transformat
în bătăi de inimă,
până la infarct -
zac într-un aer diform, care doarme pe spate
cu gura deschisă,
cumva mi s-a rostogolit și sufletul spre ușă
încercând să recupereze din potențialul de creștere

...
numai somnul poate să compenseze
lipsa de grație a prozaicului.


20.08.2004