Cimitir-banal loc de veci.
Privesc moartea,
îmbrăcată în costum de zînă.
Rătăcesc pe străzi,
căutînd ultima speranță.
Realizez că neființa e
o fantomă seducătoare.
Vreau să zbor,
fiindcă mă simt prea legată
de oameni,de viață!
Recurg la un drog puternic-ambiția,
deși nu cred că mai am puterea
de a striga destinul pe nume.
Am pierdut ce a fost mai frumos:iubirea.
Indiferența m-a înghețat.
Mi s-a ascuns otrava-singurătatea,
singuri nu se simt numai cei curajoși.
Amintirea rămîne halucinație,vis.
Mireasma trecutului
pătrunde în trupul meu,încă firav,
Mă transorm în apostol,
probabil că am suferit prea mult.
Coboară soarele spre orizont.
Spre abis-zboară fluturi
cu aripi de vis.
Se scaldă lumina în ochii tăi,
ochii pe care nu-i văd.
Sîngele meu e în sîngele macilor-flori de cîmp,
Ici colo,aur în raze,
amurg rătăcit,
căldură eternă,
cimitir,
parfum otrăvit.