poetul și-a amanetat
ochiul stâng
văzător de culori
nuanțatorul perfect
al zilelor cu ploaie
își toarce de la o vreme
sufletul la flasnetă
mimând supărarea
pe sine a geniului
cândva a scris
un poem despre libertate
l-a vrut pictat
de o femeie care
până la urmă
nu i-a putut iubi
decât oasele
așezate pervers
în linie de inimă
delimita exact
timpurile verbelor
descuia ușa din dos
a metaforei numai
pentru aspirante
îndelung parfumate
să nu-i simtă nimeni
rimele desperechiate
peste coaste

cândva s-ar fi visat
iubit fie chiar și de muză
blând ca o blană de jder
prea devreme vânat
acum e doar o sumă de trepte
coborând sau în urcare
cine știe?