Ce rost avem și ce mirare-s toate
Tăcerile de fum și zbor prelung
Și șoapte gâtuite ce-n noi abia ajung,
O simplă îndreptare din noi spre moarte, poate...

Și dragostea, de ce-o mai vând acum
Spre suflete ce-n cioburi abia visează stele
Ce-și zbat a lor lumină și-alunecă din ele
Cu rotunjiri trândave rostogolite-n scrum...

Cu ce culegem rodul atâtor nemuriri
Strivind în noi absurde rugi spre neființă
Și scormonim avizi orbitele-n căință,
Cu restul de credință în moarte fericiri...

Ne urmărim în vis și-n urme colbuite
Izbânzile ce fericiți le vrem a dobândi,
Firească întrupare din zbor de fluturi vii,
Rotiți împreunați spre flăcări rătăcite...