Ziua ta

O adiere, în sânul eterului.
Implozia unei stele – praf divin,
picurat în pântecele unei mame.
Cu mireasma-i de extaz,
întrupată-n melodia notei predestinate a fi.
Pe un rit – ritm – ritual,
al universului, dansând, în expansiune,
în inima furtunii începutului,
în lumini înghețate-n artificial,
doar tu și fulgerul a-ți ramas vii !
Amintindu-i soarelui să răsară,
și lunii să-i întâmpine apusul –
pauza de visare.
Re-nviat, cu privirea spre înalturi,
ca și cum, într-o eternă conștiență
de nobile rădăcini – ai rămas !
Transformând țărâna-n fir de aur,
asemeni întunericului, în lumină,
și-amarul lacrimii, într-o cântare,
plouând pe atâtea suflete însetate,
revigorându-le floarea simțirii.
Cu privirea-ți neînceptă, de copil,
zburată, ca o adiere de primăvară,
în aripi de pasăre măiastră,
pe trăsăturile delicate
ale unui chip, geamăn iubirii.
Mâinile, amantele mele pianiste,
cu degete lungi, de marmură vie,
crescute din osul creației divine.
Și trupu-ți fragil, ca de neființă,
partener abilsal, al nesfârșitului (meu),
dansând pe ritmul,
frate de sânge,
al bătăilor inimii universale.
Creși, copile, crești…
din ramurile copacului dăruinței,
tinzând mereu mai sus,
și mai sus, să atingi înaltul…
În dorul memoriei strigate,
și locul primei noastre îmbrățișări.
(A ramas si va rămâne, veșnic, Întâia Noastră !)
Din-ntr-o clipă de august,
a-nceput din nou să strige,
Copilul – să NE cheme…
Culegând, răbdător, esența roadei
dorinței noastre, nicicând potolite.
Cântecul destinului tău,
îmi picură, încă, în stropi de rouă,
pe fiecare albă, neagră dimineață.
Trezindu-mă mereu,
în clipa unui alt mâine,
fiindcă al nostru a rămas și timpul,
unei alte zile, săptămâni, luni…
Și iată, al unui alt 29 August !

La mulți ani !



~ Cu dedicație specială, din adâncurile sufletului meu ( și ale, cu siguranță, multor altora ) – Regelui Muzicii – Michael Joseph Jackson ! ~