se bate marea nervoasa de tarm
loveste in stanci cu ciuda,
caci apa e suflet si ea
si are o inima cruda.

destul suferinta prin ea a trecut,
destul au scuipat in ea marinarii,
si suferinta ei nu s-a vazut
decat cand se luptau in ea salvamarii.

acum marea e turbata rau,
nu mai asculta soaptele iubirii,
acum doar se-arunca nebuna pe stanci
cu-o ultima speranta - a nemuririi.