POEM SACRIFICAT LA DESCHIDERE




(A existat în toate epocile - de la piatră la aur - un moment în care gazda zâmbește curtenitoare oglinzii, scuzându-se că nu-și amintește unde a mai văzut plăcutul, surâzătorul, inteligentul chip ieșit în cale.)





A pornit poemul din gara unui mare oraș

dar nu ca un tren

ca un călător plin de așteptare și de flori veștejite

a pornit-o de-a lungul liniei

nici un semnal nu-l mai poate opri

nici un eveniment de cale ferată nu-l mai poate opri

nici desființarea gărilor / a liniei / a muntelui


el însuși devenise drum și tren și călător

și dezastru și bucurie

devenisem cuvântul

plin de pericole, de mineri și de sancțiuni internaționale

poemul în care intrarea era liberă, dar fără ieșire.







UȘOR CU MÂNA ÎNTINSÃ SPRE CER




(Lângă statuia "Independenței" a fost montat un scaun. Să se așeze cetățeanul și să privească o uriașă femeie din bronz. Să-i admire armonia până când din nemetalul trupului să nu-i mai rămână decât ispita și eșarfa al cărui contur a păcălit întregul regim comunist, imprimând pe cer granițele României Mari. Subtil dialog între Istorie și voluptățile formelor. Dar, cele mai multe ori, scaunul este ocupat de îndrăgostiți, așezați unul în brațele celuilalt, concentrați mai mult în formele lor decât la propunerea municipalității.)




Te-am oprit în momentul în care

ți-ai început alergarea

părul tău deja înălțat te chema înspre el

așa cum pământul ți se retrăgea

din adâncitura tălpilor

eliberând "sărutul strivit"


- Încotro? Încotro? - încercam din cuvinte să-ți fac laț

să te fac zmeu de hârtie / să te știu departe

dar în mâinile mele


- "Înspre Vamă - ai fi dorit să-mi răspunzi"

înspre Porțile Raiului / înspre Porțile Iadului

brațele tale îmi vămuiau îmbrățișarea!"


Þi-am cumpărat colierul cu pietre încinse

să-ți usuce ploaia rostogolită spre sâni

ți-am cumpărat un inel cu tot cu deget

cercei cu tot cu lobii urechii

și brățară ți-am cumpărat cu încheietură cu tot

nimic să nu te atingă / dar totul să te bucure


te-am oprit în momentul în care

ți-ai început alergarea...

dar când am vrut să-ți ating părul

mi-am dat seama că în locul tău


se oprise doar ploaia







OCHI PENTRU OCHI




(Înconjurat de singura întrebare ce rătăcea prin oraș am decis atacul "corp la corp". Lupta nu mai putea fi evitată atâta timp cât ochii ocupați cu pânda, de atâta încordare, au început să lăcrimeze, deformând realitatea. Iubita mea cânta la pian fără să mai țină socoteala timpului, asemenea unui război de o sută de ani, în care concertul pentru atac și orchestră păstra în permanență tranșeele pline și încordate. Și nici nu mi-am dat seama că de fapt nimic din cele relatate nu s-au mai întâmplat, atâta timp cât ochii tăi au rămas imprimați sub pleoapele mele închise, ca niște tainice însemne).





Dacă lumina și-ar însuși culoarea ochilor tăi

fiecare răsărit ar privi numai înspre mine

singura evadare aș fi / singura condamnare


dacă tăcerea și-ar însuși culoarea ochilor tăi

eu aș fi spațiul / sau Mai Marele Spațiului

ecoul trecut în șomaj / recalificat în "a duce degetul la gură"


dacă singurătatea și-ar însuși culoarea ochilor tăi

Piața Publică a Orașului ar reveni porumbeilor

în timp ce agenda mea de lucru și-ar risipi paginile

însemnându-ți urma asemenea firimiturilor de pâine



SPÃLÃTORIA MUNICIPALÃ




(A fost chemat electricianul de serviciu să schimbe fuzibilul ars al siguranței naționale. În timp ce șurubăia prin tabloul politic al momentului un agent l-a interpelat fin și plin de apropo-uri: "Cu cine ai votat măi dragă, de-ți bagi șurubelnița prin toate firele?" Electricianul de serviciu, privindu-l de la înălțimea tensiunii de lucru, i-a dat de înțeles că totul poate fi rezumat la femeia care tocmai atunci trecea prin dreptul lor, zveltă și ispititoare, cu un coș de rufe sub braț (căreia îi reparase casetofonul cu muzică neagră). Agentul, în raportul său făcut către superiori, a consemnat: "Numita... agentură străină, sub acoperământul bluzei, asculta muzică la negru și după ce a fost uneltită la casetofon de suspectul nr.1, aflat în exercițiul funcțiunii normale a siguranței naționale, a dat colțul și s-a întâlnit cu suspectul nr. 2, poetul, în spălătoria municipală, de unde transmit").





stăteai întinsă și deasupra ta cineva cânta blues


ca o aripă înconjurată de mare

muzica subția camera / subția aerul

până când doar conturul cuvintelor cerea lămuriri despre trup


lucram asupra hainelor

cum doar asupra muntelui pietrarii lucrau

cum numai asupra orizontului

ochiul se năpustea


dar cine m-ar putea crede că-n acea noapte

plină de ploaie

ți-a fost frig

cineva cânta blues

și nu ți-am sesizat tremurul

și nici înzăpezirea șoaptei / nici haina smulsă de pe tine

asemenea unei unghii


ochii mei îți traversau trupul prin locurile marcate

astfel încât agentul de circulație / din sângele tău clocotind

avea fluier, dar "nu-i folosea la nimic".


între mine și tine cineva cânta blues

dar nimeni din noi nu știa cine











CLOPOTE PENTRU AMÂNDOI

(Când crucea a primit din nou „dreptul la imagine” bisericile au devenit cele mai tentante locuri de întâlnire. Toți cei scăpați de cartoanele roșii s-au năpustit să-și predea singurătatea în „casa de economii și consemnațiuni” a Domnului. Răstignirea câștigase războiul cu materialismul dialectic. În timpul acesta am încercat pe ascuns să-mi fac cruce, dar de fiecare dată îmi ieșea o pasăre sau un strigăt sau un Picard sau obsesia că fără tine semnul crucii pătrunde direct în piatră, transformând Natura într-un uriaș cimitir).

nici un clopot din oraș nu mai bate
și totuși se moare
și noaptea se face din aceeași împreunare

nici o îngenunchere sau înălțare
n-a rămas fără clopot
toamna lovește în inima mea
în locul primejdiei
o liniște absurdă anunțând
trece chipul tău prin mine
ca o scrisoare imaginară
prin actele oficiului poștal

și totuși se moare...

ce-s sunetele-acestea fără turlă
sau clopote ar vrea să fie?
la zgomotul sânilor tăi
e aprinsă o lumină târzie










MODEL NAÞIONAL



(Þăranii și-au primit pământul înapoi... Și pentru că "unde-i lege nu-i tocmeală" s-a ales calea omorului între frați și părinți și rude apropiate. În țară a început măcelul național. Doar un costumul, la fel de național, "uitat" pe muzeografa căminului cultural l-a oprit pe țăranul Ion să mai smulgă mormântul fratelui său din partea sa de pământ. Așa de mult l-a atras modelul național încât s-a lăsat pradă formelor și mișcărilor și îmbrățișărilor, uitând până și de modelul suedez sau de cel japonez).





repetăm linia groasă - atenție la culoare

vor urma romburile negre - apoi păsările

să nu uităm cercurile și nici stelele


ochiul gânditor să ne fie

mai gânditor decât mâna frământătoare


sărutul...

în locul albului vei fi tu mai albă


să ne repetăm

un amestec de noapte și îmbrățișare

vor urma florile

și din nou zborurile

și îndepărtarea






CULEGERE DE IUBIRE




(În timp ce unii se chinuiau cu victoria Revoluției, alții furau, violau, ucideau, inventau, pictau, compuneau poezie sau muzică, își reparau poarta sau râșnița de cafea sau soneria... sau, alții își imaginau deja "o nouă revoluție". Cu toții lucram în Uzinele de Confecționat Istorie, unii direct productivi, alții ca personal TESA. Chiar și în această ipostază poemul a fost descoperit la marginea zilei, într-o casă părăsită, încercând a-mi salva iubita).






să rămânem în toamnă

orice ieșire devine riscantă


în casa aceasta cu frunze moarte

și ploi învățate să plângă

am fost zidiți o dată cu ea


toți o credeau părăsită

neștiind că geamul dinspre scheletul copacului

este inima mea

și nici despre dragoste nu aveau habar

nopțile trase de fumul țigării erau confundate

cu vagoanele unui banal marfar


doar copiii în ziuă ne aduceau mere și vin și polen

în schimbul frunzelor gata presate

pentru orele lor de desen



să rămânem în toamnă până la prima zăpadă

când vecinii vor mai muri

uitând să ne vadă





TRAGERI DE NOAPTE




(Poligonul de trageri al orașului a fost confiscat. Soldații erau nevoiți să-și aducă de acasă câte o țintă. Eu mi-am ales ceasul cu cuc. Trăgeam cartușele patriei în pasărea de lemn, la ore fixe. Exersam "comanda socială". Iubita mea, într-una din vizitele la cazarmă, mi-a adus o cucuvea. Un cuc prezidențial. Un cuc pentru care nu a dat niciodată ora exactă, ci doar a cobit-o).





dacă te voi striga înaintea zăpezilor

ce-ar mai rămâne din iarnă?


ordinea firească ar suferi enorm

plutonul de execuție s-ar transforma peste noapte

în singura sală de dans a orașului

cântecul

ne mai suportând presiunea luminii

ar uita până unde trupul te mai îmbracă

de unde și până unde mai sunt eu


fiecare încercare de-a te memora

devenea un salt mortal


într-o singură privire mi-am stivuit

ca într-o veche armă

tot ceea ce ți-aș putea cere

și nici nu mi-am dat seama că împrejuru-mi sunt mort

că daimonul în mine trase trăgaciul.


REPETAREA NUMELUI

(Repetiția fiind mama învățăturii s-a încercat descoperirea întregului arbore genealogic. Când s-a pus problema tatălui... Experiența a fost sistată pentru ca biografii să nu descopere că învățătura este de fapt un „copil din flori”).

și ți-am repetat numele
până când silabele lui au dat în floare

și petalele numelui tău au căzut
acoperindu-mi buzele
arsele mele buze de atâta strigare

și ți-am repetat umbra
până când prelungirea glasului tău am ajuns

UN SECRET ÎN MANUSCRIS

(După ce ușa a fost închisă, lumina stinsă, draperiile trase, robinetele strânse, dopurile puse la cadă și la chiuvetă, într-o astfel de izolare, zgomotele urechii vecinului deveneau cristaline, clare și ispititoare)

când am început să vorbesc
mi-ai pus degetul la gură:
- putem fi auziți! nici un vecin nu doarme
nici un perete nu este ceva serios

și totuși... aș fi continuat
dar degetul amenințător mă opri:
- și așa avem probleme! așteaptă să se stingă
toate luminile... voi controla între timp
apele și gazul și vizorul
și pulsul celui lipit de perete
dar cine își pierde vremea cu noi?
nu auzi ciocanele și bormașina și macaralele
și toate celelalte zgomote ce ne înconjoară
fără ca cineva să le mai ia în seamă?!
- da, dar toate acestea denaturează sensul
pe care tu încerci să-l imprimi
șuvițelor smulse din rochia mea de mătase


NOSTALGY

(fără să mai citiți acest poem luați-l pe Claiderman de urechi. El este vinovatul, el este instigatorul, el a manipulat pasărea să-și dea în judecată zborul, acuzându-l de calomnie prin presă, în conformitate cu art.206 din Codul Penal)

Încerc să-ți sugerez tăceri
și netezindu-te pe trup să le înșir
simt între noi cum crește-o umbră
nici pasăre nu suntem / nici delir

nici zbor
și totuși e atâta zbucium
că sigur aripă e tot ce crește
nici pasăre nu suntem
și nici zbor
prea multă înălțare ne găsește
doar pasăre să fim am mai putea
și totuși nu e zbor cu-atâtea gânduri
când lanțurile cad ca o perdea

și nu-nțeleg cum totuși mor
tu nefiind nici pasăre
eu nefiind nici zbor

VIS FÃRÃ SOMN

(acest poem a fost scris în lipsa mea. Descoperindu-l mi-am dat seama că cel care era cu mine atunci, în momentul scrierii, nu eram eu. Poate, într-adevăr, „poemul nescris, el singur începea să se scrie”)

ucide-mi stingerea și atingerea
și foamea și setea
fi-voi eu singurul fără trup
fi-vei tu pentru amândoi
ce curată poate fi amăgirea
și cât de neînceput îți este refuzul

locuiesc unde trupul se zbate
unde ochiul cucerește
unde brațul e semn
dar cine să-mi fie veste
dacă nu tu

poem desprins din mine
asemenea unui teritoriu eliberat


NAȘTERE

(Nici o naștere nu poate fi memorată, chiar dacă întâmplarea ne privește pe toți. De fiecare dată, în locul nașterii, ne imaginăm cât de mult ne va descoperi cuvântul acestei cărți, de exemplu. Istovitoare întreprindere este memoria, mai ales când apăsarea ghilotinei, așezată pe umerii prietenilor, îți dezbracă ruga de sânge: „Ferește-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă feresc singur!” Și atunci când prietenul te strânge în brațe, ai grijă să nu se stingă lumina, sau să nu fii în largul mării)

iese un val din pântecul mării
și tu crezi în cărțile înșirate pe masă
aștepți să se întâmple firescul
când toate semnele din tine vorbesc laolaltă

ți-a fost prescris acest val
care va veni spre tine
înconjurat de toată spuma distrugerii lui
ca o cireadă de tauri îți va lovi trupul
și poate (cărțile dacă nu au fost măsluite!)
te va răsturna
sub Soarele intrat deja în luna octombrie


NOTA DE PLATÃ

(zâmbetul la români are o semnificație aparte. Pentru restul popoarelor el se poate traduce: „Soare cu dinți”; Râde ciob de oală spartă”; „Râde mânzește”, sau pur și simplu „Gata cu atâtea subînțelesuri!” A fost odată un „22”, drept pentru care semnez această carte pe care o vând cu tot cu spaima din categoria „noi nu ne vindem țara, noi vindem semințe, suntem Însămânțătorii!”)

pe nisipul mării mi-ai desenat conturul
înconjurându-mi trupul întins
când m-am ridicat
în locul meu a rămas
o ciudată umbră
care încerca să mă smulgă
mormântului
sau poate era cuvântul
închis în poemul nescris
închis în această carte
cu mult mai neterminată
decât o Revoluție
decât zâmbetul cititorului
prelungit pe la colțuri de stradă