agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-03 | | POEM SACRIFICAT LA DESCHIDERE (A existat în toate epocile - de la piatră la aur - un moment în care gazda zâmbește curtenitoare oglinzii, scuzându-se că nu-și amintește unde a mai văzut plăcutul, surâzătorul, inteligentul chip ieșit în cale.) A pornit poemul din gara unui mare oraș dar nu ca un tren ca un călător plin de așteptare și de flori veștejite a pornit-o de-a lungul liniei nici un semnal nu-l mai poate opri nici un eveniment de cale ferată nu-l mai poate opri nici desființarea gărilor / a liniei / a muntelui el însuși devenise drum și tren și călător și dezastru și bucurie devenisem cuvântul plin de pericole, de mineri și de sancțiuni internaționale poemul în care intrarea era liberă, dar fără ieșire. UȘOR CU MÂNA ÎNTINSÃ SPRE CER (Lângă statuia "Independenței" a fost montat un scaun. Să se așeze cetățeanul și să privească o uriașă femeie din bronz. Să-i admire armonia până când din nemetalul trupului să nu-i mai rămână decât ispita și eșarfa al cărui contur a păcălit întregul regim comunist, imprimând pe cer granițele României Mari. Subtil dialog între Istorie și voluptățile formelor. Dar, cele mai multe ori, scaunul este ocupat de îndrăgostiți, așezați unul în brațele celuilalt, concentrați mai mult în formele lor decât la propunerea municipalității.) Te-am oprit în momentul în care ți-ai început alergarea părul tău deja înălțat te chema înspre el așa cum pământul ți se retrăgea din adâncitura tălpilor eliberând "sărutul strivit" - Încotro? Încotro? - încercam din cuvinte să-ți fac laț să te fac zmeu de hârtie / să te știu departe dar în mâinile mele - "Înspre Vamă - ai fi dorit să-mi răspunzi" înspre Porțile Raiului / înspre Porțile Iadului brațele tale îmi vămuiau îmbrățișarea!" Þi-am cumpărat colierul cu pietre încinse să-ți usuce ploaia rostogolită spre sâni ți-am cumpărat un inel cu tot cu deget cercei cu tot cu lobii urechii și brățară ți-am cumpărat cu încheietură cu tot nimic să nu te atingă / dar totul să te bucure te-am oprit în momentul în care ți-ai început alergarea... dar când am vrut să-ți ating părul mi-am dat seama că în locul tău se oprise doar ploaia OCHI PENTRU OCHI (Înconjurat de singura întrebare ce rătăcea prin oraș am decis atacul "corp la corp". Lupta nu mai putea fi evitată atâta timp cât ochii ocupați cu pânda, de atâta încordare, au început să lăcrimeze, deformând realitatea. Iubita mea cânta la pian fără să mai țină socoteala timpului, asemenea unui război de o sută de ani, în care concertul pentru atac și orchestră păstra în permanență tranșeele pline și încordate. Și nici nu mi-am dat seama că de fapt nimic din cele relatate nu s-au mai întâmplat, atâta timp cât ochii tăi au rămas imprimați sub pleoapele mele închise, ca niște tainice însemne). Dacă lumina și-ar însuși culoarea ochilor tăi fiecare răsărit ar privi numai înspre mine singura evadare aș fi / singura condamnare dacă tăcerea și-ar însuși culoarea ochilor tăi eu aș fi spațiul / sau Mai Marele Spațiului ecoul trecut în șomaj / recalificat în "a duce degetul la gură" dacă singurătatea și-ar însuși culoarea ochilor tăi Piața Publică a Orașului ar reveni porumbeilor în timp ce agenda mea de lucru și-ar risipi paginile însemnându-ți urma asemenea firimiturilor de pâine SPÃLÃTORIA MUNICIPALÃ (A fost chemat electricianul de serviciu să schimbe fuzibilul ars al siguranței naționale. În timp ce șurubăia prin tabloul politic al momentului un agent l-a interpelat fin și plin de apropo-uri: "Cu cine ai votat măi dragă, de-ți bagi șurubelnița prin toate firele?" Electricianul de serviciu, privindu-l de la înălțimea tensiunii de lucru, i-a dat de înțeles că totul poate fi rezumat la femeia care tocmai atunci trecea prin dreptul lor, zveltă și ispititoare, cu un coș de rufe sub braț (căreia îi reparase casetofonul cu muzică neagră). Agentul, în raportul său făcut către superiori, a consemnat: "Numita... agentură străină, sub acoperământul bluzei, asculta muzică la negru și după ce a fost uneltită la casetofon de suspectul nr.1, aflat în exercițiul funcțiunii normale a siguranței naționale, a dat colțul și s-a întâlnit cu suspectul nr. 2, poetul, în spălătoria municipală, de unde transmit"). stăteai întinsă și deasupra ta cineva cânta blues ca o aripă înconjurată de mare muzica subția camera / subția aerul până când doar conturul cuvintelor cerea lămuriri despre trup lucram asupra hainelor cum doar asupra muntelui pietrarii lucrau cum numai asupra orizontului ochiul se năpustea dar cine m-ar putea crede că-n acea noapte plină de ploaie ți-a fost frig cineva cânta blues și nu ți-am sesizat tremurul și nici înzăpezirea șoaptei / nici haina smulsă de pe tine asemenea unei unghii ochii mei îți traversau trupul prin locurile marcate astfel încât agentul de circulație / din sângele tău clocotind avea fluier, dar "nu-i folosea la nimic". între mine și tine cineva cânta blues dar nimeni din noi nu știa cine CLOPOTE PENTRU AMÂNDOI (Când crucea a primit din nou „dreptul la imagine” bisericile au devenit cele mai tentante locuri de întâlnire. Toți cei scăpați de cartoanele roșii s-au năpustit să-și predea singurătatea în „casa de economii și consemnațiuni” a Domnului. Răstignirea câștigase războiul cu materialismul dialectic. În timpul acesta am încercat pe ascuns să-mi fac cruce, dar de fiecare dată îmi ieșea o pasăre sau un strigăt sau un Picard sau obsesia că fără tine semnul crucii pătrunde direct în piatră, transformând Natura într-un uriaș cimitir). nici un clopot din oraș nu mai bate și totuși se moare și noaptea se face din aceeași împreunare nici o îngenunchere sau înălțare n-a rămas fără clopot toamna lovește în inima mea în locul primejdiei o liniște absurdă anunțând trece chipul tău prin mine ca o scrisoare imaginară prin actele oficiului poștal și totuși se moare... ce-s sunetele-acestea fără turlă sau clopote ar vrea să fie? la zgomotul sânilor tăi e aprinsă o lumină târzie MODEL NAÞIONAL (Þăranii și-au primit pământul înapoi... Și pentru că "unde-i lege nu-i tocmeală" s-a ales calea omorului între frați și părinți și rude apropiate. În țară a început măcelul național. Doar un costumul, la fel de național, "uitat" pe muzeografa căminului cultural l-a oprit pe țăranul Ion să mai smulgă mormântul fratelui său din partea sa de pământ. Așa de mult l-a atras modelul național încât s-a lăsat pradă formelor și mișcărilor și îmbrățișărilor, uitând până și de modelul suedez sau de cel japonez). repetăm linia groasă - atenție la culoare vor urma romburile negre - apoi păsările să nu uităm cercurile și nici stelele ochiul gânditor să ne fie mai gânditor decât mâna frământătoare sărutul... în locul albului vei fi tu mai albă să ne repetăm un amestec de noapte și îmbrățișare vor urma florile și din nou zborurile și îndepărtarea CULEGERE DE IUBIRE (În timp ce unii se chinuiau cu victoria Revoluției, alții furau, violau, ucideau, inventau, pictau, compuneau poezie sau muzică, își reparau poarta sau râșnița de cafea sau soneria... sau, alții își imaginau deja "o nouă revoluție". Cu toții lucram în Uzinele de Confecționat Istorie, unii direct productivi, alții ca personal TESA. Chiar și în această ipostază poemul a fost descoperit la marginea zilei, într-o casă părăsită, încercând a-mi salva iubita). să rămânem în toamnă orice ieșire devine riscantă în casa aceasta cu frunze moarte și ploi învățate să plângă am fost zidiți o dată cu ea toți o credeau părăsită neștiind că geamul dinspre scheletul copacului este inima mea și nici despre dragoste nu aveau habar nopțile trase de fumul țigării erau confundate cu vagoanele unui banal marfar doar copiii în ziuă ne aduceau mere și vin și polen în schimbul frunzelor gata presate pentru orele lor de desen să rămânem în toamnă până la prima zăpadă când vecinii vor mai muri uitând să ne vadă TRAGERI DE NOAPTE (Poligonul de trageri al orașului a fost confiscat. Soldații erau nevoiți să-și aducă de acasă câte o țintă. Eu mi-am ales ceasul cu cuc. Trăgeam cartușele patriei în pasărea de lemn, la ore fixe. Exersam "comanda socială". Iubita mea, într-una din vizitele la cazarmă, mi-a adus o cucuvea. Un cuc prezidențial. Un cuc pentru care nu a dat niciodată ora exactă, ci doar a cobit-o). dacă te voi striga înaintea zăpezilor ce-ar mai rămâne din iarnă? ordinea firească ar suferi enorm plutonul de execuție s-ar transforma peste noapte în singura sală de dans a orașului cântecul ne mai suportând presiunea luminii ar uita până unde trupul te mai îmbracă de unde și până unde mai sunt eu fiecare încercare de-a te memora devenea un salt mortal într-o singură privire mi-am stivuit ca într-o veche armă tot ceea ce ți-aș putea cere și nici nu mi-am dat seama că împrejuru-mi sunt mort că daimonul în mine trase trăgaciul. REPETAREA NUMELUI (Repetiția fiind mama învățăturii s-a încercat descoperirea întregului arbore genealogic. Când s-a pus problema tatălui... Experiența a fost sistată pentru ca biografii să nu descopere că învățătura este de fapt un „copil din flori”). și ți-am repetat numele până când silabele lui au dat în floare și petalele numelui tău au căzut acoperindu-mi buzele arsele mele buze de atâta strigare și ți-am repetat umbra până când prelungirea glasului tău am ajuns UN SECRET ÎN MANUSCRIS (După ce ușa a fost închisă, lumina stinsă, draperiile trase, robinetele strânse, dopurile puse la cadă și la chiuvetă, într-o astfel de izolare, zgomotele urechii vecinului deveneau cristaline, clare și ispititoare) când am început să vorbesc mi-ai pus degetul la gură: - putem fi auziți! nici un vecin nu doarme nici un perete nu este ceva serios și totuși... aș fi continuat dar degetul amenințător mă opri: - și așa avem probleme! așteaptă să se stingă toate luminile... voi controla între timp apele și gazul și vizorul și pulsul celui lipit de perete dar cine își pierde vremea cu noi? nu auzi ciocanele și bormașina și macaralele și toate celelalte zgomote ce ne înconjoară fără ca cineva să le mai ia în seamă?! - da, dar toate acestea denaturează sensul pe care tu încerci să-l imprimi șuvițelor smulse din rochia mea de mătase NOSTALGY (fără să mai citiți acest poem luați-l pe Claiderman de urechi. El este vinovatul, el este instigatorul, el a manipulat pasărea să-și dea în judecată zborul, acuzându-l de calomnie prin presă, în conformitate cu art.206 din Codul Penal) Încerc să-ți sugerez tăceri și netezindu-te pe trup să le înșir simt între noi cum crește-o umbră nici pasăre nu suntem / nici delir nici zbor și totuși e atâta zbucium că sigur aripă e tot ce crește nici pasăre nu suntem și nici zbor prea multă înălțare ne găsește doar pasăre să fim am mai putea și totuși nu e zbor cu-atâtea gânduri când lanțurile cad ca o perdea și nu-nțeleg cum totuși mor tu nefiind nici pasăre eu nefiind nici zbor VIS FÃRÃ SOMN (acest poem a fost scris în lipsa mea. Descoperindu-l mi-am dat seama că cel care era cu mine atunci, în momentul scrierii, nu eram eu. Poate, într-adevăr, „poemul nescris, el singur începea să se scrie”) ucide-mi stingerea și atingerea și foamea și setea fi-voi eu singurul fără trup fi-vei tu pentru amândoi ce curată poate fi amăgirea și cât de neînceput îți este refuzul locuiesc unde trupul se zbate unde ochiul cucerește unde brațul e semn dar cine să-mi fie veste dacă nu tu poem desprins din mine asemenea unui teritoriu eliberat NAȘTERE (Nici o naștere nu poate fi memorată, chiar dacă întâmplarea ne privește pe toți. De fiecare dată, în locul nașterii, ne imaginăm cât de mult ne va descoperi cuvântul acestei cărți, de exemplu. Istovitoare întreprindere este memoria, mai ales când apăsarea ghilotinei, așezată pe umerii prietenilor, îți dezbracă ruga de sânge: „Ferește-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă feresc singur!” Și atunci când prietenul te strânge în brațe, ai grijă să nu se stingă lumina, sau să nu fii în largul mării) iese un val din pântecul mării și tu crezi în cărțile înșirate pe masă aștepți să se întâmple firescul când toate semnele din tine vorbesc laolaltă ți-a fost prescris acest val care va veni spre tine înconjurat de toată spuma distrugerii lui ca o cireadă de tauri îți va lovi trupul și poate (cărțile dacă nu au fost măsluite!) te va răsturna sub Soarele intrat deja în luna octombrie NOTA DE PLATÃ (zâmbetul la români are o semnificație aparte. Pentru restul popoarelor el se poate traduce: „Soare cu dinți”; Râde ciob de oală spartă”; „Râde mânzește”, sau pur și simplu „Gata cu atâtea subînțelesuri!” A fost odată un „22”, drept pentru care semnez această carte pe care o vând cu tot cu spaima din categoria „noi nu ne vindem țara, noi vindem semințe, suntem Însămânțătorii!”) pe nisipul mării mi-ai desenat conturul înconjurându-mi trupul întins când m-am ridicat în locul meu a rămas o ciudată umbră care încerca să mă smulgă mormântului sau poate era cuvântul închis în poemul nescris închis în această carte cu mult mai neterminată decât o Revoluție decât zâmbetul cititorului prelungit pe la colțuri de stradă |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate