agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 888 .



descompunerea cunoașterii
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adi Cristi ]

2004-09-08  |     | 











descompunerea cunoașterii









nu mai sunt chiar atât de sigur pe cunoaștere

nici măcar pe cunoașterea de sine

nu mai sunt chiar atât de sigur

am crezut că voi fi în stare să te pierd

să te amestec cu uitarea macerată în supărările vremii

să te împrăștii pe câmpiile neatinse de talpă

sau să te ucid pur și simplu cu nepăsarea de a te ști dispărută

pierdută, părăsită

cum doar o înălțime mai poate fi abandonată după cucerire


nu mai sunt chiar atât de sigur pe cunoaștere

cu cât te cunoșteam mai bine

cu atât de mult mă îndepărtam

cu atât de mult mă îndepărtai

cu atât de mult te îndepărtai

dar fiecare în direcții opuse


nici măcar cunoașterea prin îmbrățișare nu ne-a fost de real ajutor

nu a fost în favoarea învățatului pe de rost

fiecare recital din tine îmi construia altceva

o altă imagine, un alt univers, o altă părăsire

astfel încât

cu cât te cunoșteam mai bine

cu atât de mult mă schimbam

cu atât de mult mă schimbai

cu atât de mult te schimbai

apărându-mi de fiecare dată străină

din ce în ce mai străină

și mai de neatins

și mai de neînțeles


nu mai sunt chiar atât de sigur pe cunoaștere

atâta timp cât aflându-mă lângă mine

a început să-mi pară suspectă

apropierea atâtor tăceri nerostite

dar și îndepărtarea mâinilor

înspre cel dispărut în oglindă


(doar cioburile au mai rămas să ne povestească

celui care ar încerca și el să riște

pe mâna cunoașterii)


nu mai sunt chiar atât de sigur dacă ne-am cunoscut cu adevărat

sau totul să fi fost doar o închipuire istovitoare

a ceea ce am dorit să vedem fiecare

unul în celălalt / unul prin celălalt





.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!