inventar cu poemele pe masă







dacă ar fi să mă învinovățesc de ceva

de mine m-aș învinovății

de faptul că exist m-aș învinovății

că nimic din ceea ce sunt nu-mi aparține

decât, poate, poemele să-mi aparțină

atât cât ele mă recunosc

atât cât ele au înțeles că din mine pornește lumea

că lumea sunt eu

că tot Universul este glumea mea despre viață


dacă ar fi să mă învinovățesc de ceva

faptul că te-am întâlnit ar fi vina mea supremă

faptul că te-am pătruns cu mine

ar fi a doua vină

faptul că m-am însclăvit ține

ar fi a treia vină

faptul că te-am purtat cu mine prin mine

ar fi a patra vină


faptul că de mult nu m-am m-ai întâlnit

ar fi o neglijență crasă
ar fi o stare de delăsare din partea mea

dar și a societății răspunzătoare de mine

cum de altfel este răspunzătoare de toate elementele declasate


căci ce-aș putea să fiu eu, cel fără de mine

cel rătăcitor prin mine,

cel care te-a răpit și nu te-a mai găsit

decât poate în clipa în care poemul a venit și a bătut la ușă

cu bocancii a bătut la ușă

pentru a mă trezi

pentru a mă pune la masă

pentru a-l scrie

făcându-mă să-mi aduc aminte că-mi aparții

tu, la fel de rătăcitoare ca mine prin

toate poemele mele

singurele care ar putea să depună mărturie

că totuși am existat cândva printre noi.