La șapte ani se învață scrisul – o limbă gata moartă
Acum fac exerciții de iubire
În continuarea celor de caligrafie – tot purceluși, bastoane și cu balonașe
La șaptesprezece și mai apoi
Compunem erezii, nu poezii
Lărgim din ce în ce distanțele între oricare puncte A și B
Învățăm limbi străine
Unii fac cunoștință cu papa Kerouak et mon frere

- accentele acuțite și grave
din limba pe care o vorbesc dar nu o cunosc
să le rosteasca cineva pentru mine –

eu le împrăștii și le uit în același vechi univers
despre care noi teorii spun că e în expansiune
în care aceleași sentimente nasc noi sentimente
fântâni și apă și soare mereu la fel colorează pe rând curcubee
într-o continuă explozie depre care am aflat și
prin urmare ne-am obișnuit.

Din când în când exorcizăm sentimente
Prin milostenia vreunei dive kitch
Sau anunțăm cu lejeritate, aparent fără noimă:
Pierdut cap de zimbru, motan fără lesă
Pierdut adresă, răsărit zâmbitor cu soare fără dinți.

Pe tine nu pot să te confund
Că pleoapa ta nu e
Un cuib încăpător de colibri.
Că mâna ta nu stă cuminte sau saltă ca o delfină
Iar mersul tău nu trasează linii foarte drepte
și nici subțiri

Trimite-mi vești, cuvinte, o poză sau ceva
Sau dacă eu am învățat să scriu, învață să vorbești
Sau hai mai bine din lumea cealaltă la mine
Sau eu la tine – ne târguim pe șase luni
Să stăm ca doi copii săraci într-o mansardă care plouă
Și să mâncăm covrigi cu soare și cu maci.