agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-08 | | Înscris în bibliotecă de Cristiana Popp
Deodată, seara. Poarta, deschisă: câmpul, cerul
Și-n umbră, colo, steaua de-amurg. Deodată, seara Albastră, cum e apa albastră din acvarium, Umplând odaia. Curge pe mobile, pe umăr, Pe mână. Valu-i mișcă în unduiri prin gânduri, Se sparge-n zid, revine, se sparge iar, nălucă, Departe, pretutindeni. Rămâne în oglindă Prin apă fruntea albă alunecând. Se-nchide Pleoapa, se deschide, recade iar. Pesemne S-a înecat acolo un om tăcut. Departe Cu inima în mine mai bate surd. Să intre. Ești tu? Sunt eu. Ia-mi trupul. E mut. E o păpușă De pâslă părăsită pe un divan. Sunt rupte Doar sforile. Primește-l de-acuma pentru noapte. Þi-l dau să faci cu dânsul ce vrei. Ești regizorul. Pe vremea de-altădată, copil, am zărit visul. Era la panorama dintâi, mi-aduc aminte, Un măscărici ușure ca un balon ce suie Și cade iar să sară mai sus și-n ceruri scapă. Purta pe fața-i albă de clovn o mască toată De aur. Era luna? Nu știu. Era de sticlă Și strălucea ca luna de sfânt și era vară Cu greieri mulți. Comete încălecau pe noapte. Și el juca pe-o rază. De sârmă? Nu. Pe-o rază De aur în lumină încolăcit. Știu bine: Întâiul vis, Stai. Nu vreau astfel. Vreau altfel, altfel. Aceasta nu-i măsura de-atunci, nici jocul nu e, Nici cântecul. E tactul cel trist de când e lumea Al inimii, al morții. Ascultă-mă, nu-i visul. În haina ta de piele, ce vrei, burghez cuminte, Cu gestul frânt din leagăn și calcule tocite De veacuri ca prundișul de ape repezi? Spune. Nu mai zâmbi în valsul grotesc; cu mulțumire Nu mă privi ca dintr-o fotografie ștearsă. În lături! Dar rânjește. În lături Dar rămâne. Se-nchină și se-nclină, se strânge și se plânge, Salută și sărută, iubește și bolește, Și dă din cap ca mine, și dă din mâni ca mine, În pantomima oarbă. Destul, Destul! Oprește! Cândva la panoramă, copil, am zărit visul. Purta pe fața-i albă... lumina lunii... albe... Deodată, ziua. Poarta, deschisă: câmpul, cerul, Și-n umbră, colo, gândul dintâi atins de-o rază Fulgerător deodată. Un zbor de ciocârlie Din praștia luminei în suflet săgetând.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate