m-ai strâns ghem în pumnii închiși
apatic
ți-ai plimbat glasul printre vertebre de nevertebrate
și-mi muști pielea din prea multă dragoste
prost înțeleasă – îmi vărs peste toți grija
de a nu rămâne tu în ultima femeie moartă
legat din prea multă dragoste,
prost înțeleasă, poluam idei măcinate
din conversații nematerializate,
negam negația schițând pozitivul
în care nu exista yin deși tu erai yangul
și învățam muzică din ritmuri aprinse
printre tropăituri în care îți topeam glasul
când mă strigai ‘accid’ iar eu mă chemam ‘burn’
și printre toate astea suna telefonul,
iar receptorul îmi spunea că nu mă cunoaște
dar iar plăcea să-mi modeleze
personalitatea- îmi apucai vocea
și îți suna ‘accid’-
apoi îmi șopteai că locuiești vis-à-vis -
poți fi oricine-
și ți-ar plăcea să mă vezi și de aproape;
toate astea din prea multă iubire,
prost înțeleasă