ca un licurici

foșneste printre nopți
visând pe coasta unei stânci văduvite de timp
misterul mâinilor
din copilărie -- descărnate acum
-- pe genunchi desfrunziți

ca o creangă uitată de ploi
sub streașina brațului puternic al
veșniciei te alini între
lemne ciuruite de carii
în umbra zgurei căzute peste rădăcinile
smulse de lupi înfometați

pe faleză s-a lăsat liniștea

nimeni nu mai murmură tinereața
pietrele și-au tocit din nepăsare
inscripțiile

memoria

e purtată de licurici
ce foșnesc printre frunze
nepăsători în umbra Căii Lactee...