deșănțați
genunchii înfloriți
plâng cocori
cu pete murdare pe aripi
ce se târâie pe boltă
să lingă
bulgări de soare
la apus

spre calea lactee
privesc fecioare
și lumina
se rușinează de oamenii
din trupul ei
de parca ar fi
(și e)
goală

ciobănași
post-proletcultiști
fiind cu toții
mioara ne dăruiește
mirese în morminte
deși
o s-agațe
și ea

acolo

ușor pășește
anticristul