Umbra de dincolo

Aud cum fire lungi de vânt izbesc in geamul simplu,
Și o umbră ce-a plecat apare alăturea-mi soptindu-mi
Trecut-a mult.

De ești tu umbră ce gândesc, de vii din altă lume,
Citește-n suflet ce gândesc, și-mi fii mereu pe urme
Caci mi-e greu să răzbesc.

Eu calc pe aprigi mărăcini, tu mergi pe vânt, pe apă
Vara mergi pe covor de flori, iarna cobori pe fulgii de zapadă,
Tu auzi câtece in zori.

Eu nu le-aud căci eu sunt om, eu nu sunt ce tu ești
Eu le pot auzi în somn, sunt cântece cerești, le știu,
Și-aș vrea din nou s-adorm.

De-oi fi si eu umbră vreodată, ia-mă pe vânt,pe apă
Și vara voi simți și eu sub talpă covor de flori. Și am să cad cu fulgii de zapadă...
Voi auzi și eu acele cântece in zori.

Voi căpăta puteri prea sfinte, mă voi uni cu zarea,
Cu un surâs voi ține-n palma și muntele și marea ca pe-o salbă
Și doar atunci le-oi auzi chemarea.

Ia-mă tu umbră acolo sus și sfarmă tot ce-i departare,
Să cânt pe cel mai falnic vârf de munte la răsărit și la apus de soare.
Doar atunci eu voi simți a ta caldă și veșnică suflare.


Livia Dricu