îți dau trei frați-copii
dar să-nțelegi prin asta
nouă, nouăzeci și nouă

să știi că dacă reușești să le destrami prin somn
cămășile de in
îi lași să fie îngeri

Ni-pa-vu-ga-dire,
o deschidere a lumilor către mine
și un întreg ceremonial de închidere
tot prin Ni-pa-vu-ga-dire
Însă nu vorbesc nimănui despre asta.

· Intru direct în întuneric, mă desfășor pe suprafețe mari, din ce în ce mai mari, și-mi dau seama că e o nepotrivire aici doar atunci cînd rămîn blocat între sunete.
· Nimic nu rămîne oval pînă la capăt, nici nu se împuținează precum o sferă perfectă, are un deget gros legat de restul palmei cu sfoară de împachetat
· Mai mult, de fiecare dată lasă urme prin restul cuvintelor.

Ea e arsă pe față, o arcă pentru cei mai puțin iubiți.
El e deget fără inel și barcă.
Printre așchii de scrin pășesc fără să se înțepe,
Se ating ușor și pleacă.

Ștanțez sticlele de plastic goale și tabla care a rămas nefolosită la construcția acoperișului, mă uit atent la mîna ce devine plasă de prins fluturi, are un
deget care nu se potrivește cu restul palmei, ei da, nu e suficient de albă și nu e din perdea, ci din vene subțiri, subțiri.

Te văd acoperită încă de foarte mult pămînt
Ni-pa-vu-ga-dire,
ieșirea mea din bezna fiecărui vers,
pretinsa formă a timpilor blocați în sunet.