Mă plimb prin univers!
Îmi aud pașii, desi în jurul meu
e liniște si...durere...
Mă înconjoară moartea din mine.
Privesc în spatele meu:
alte suflete mute!
Exilată în întuneric...adorm.
O ploaie de amintiri mă trezește
și fug...
mă cufund în tăcere...
Aș putea lumina tăcerea?
Strig fără voce, iar clipa îmi spune că totul există!
Ochii mei aud o simplă liniște,
Mâinile mele miros culorile vântului,
Iar gândurile mele zboară...
Nu pot crede că spiritul îmi va pluti pentru totdeauna!
Apuc o fărâmă de lumină,
șoapta timpului fulgeră visul
iar infinitul măsură existența universului...