ÎNVINUIRE

Soarele a început să se destrame printre gânduri,
În cameră, șoaptele opace scrijelesc aripile de mucegai.
Nu mai zboară nici timpul, nici dorința, nici… nimic
Totul e în palmele umede.
Fructele oprite sunt pline de ploaie,
Dar aceleași șoapte au grijă să le zvânte
Și-atât de tare le zvântă încât… pornește furtuna, din senin!
Gemetele naturii urlă, fiarele își arată iubirea de bestie.
Dintr-odată minutele se scurg
În același fel ca și bătăile inimii.
Dintre gene se pierde un strigăt al privirii.
Cine e vinovatul?