prefer bucuria fără conținut și durerea fără conținut pentru că atrag
o seninătate aparte în suflet și când ești greu de atâta memorie îți spui că
e timpul să dai afară – „hai să ne împăcăm” a nu știu câta oară –
zidăria a început să crape din nou și ieslea e plină de purici
i-auzi cum vecinii bat în țeava de la calorifer și arta nu mai are glas
arta nu mai are indicii nu se mai reflectă de loc în viața de toate zilele

stau în dubiu: să rămân sau să nu rămân? mai bine îmi iau pălăria și plec
acopăr textul pentru că am ocazia să pledez nevinovat
cine va fi în completul de judecată? greierii sunt în cantonament

deliciul va fi de partea auditoriului și instanța se va convinge că
elementul surpriză va fi corul bine pus la punct după atâta efort

nu trebuie să mai spui nimic știu că atât pot să-mi permit
inițial credeam că libertatea e o fetișcană cu sânii abrupți
săltăreață și zglobie ca un adjectiv izolat de orice referință
inițial uitasem că rațiunea e vicleană și că aplanează orice diferență
pe când puritatea iscodea de undeva dintre tufe cu ochi de felină

aici trebuie să fac o acoladă pentru că mierea induce în eroare și tu
rătăcind pe căile dreptei credințe s-ar putea să te înșeli cu privire la
unitatea care dispersează exact ca după un act sexual când te trezești
nu cu ființa adunată ghemotoc în așternut ci cu dezolarea și golul
cumplit în care se rostogolesc cuvintele delicat spuse dar seci
aproape că aud și acum cuvintele tale ce abia acum își dezvăluie
teribilul înțeles: dragoste calculată și obișnuință comună

dar inima știe să bată fără să o simți pentru că e o eroare grosolană
inima e ceva material și nu vorbesc în sens material ci e chiar sensul
nemaipomenit al poeților e chiar sintagma preferată a sfinților

bea prietene bea că ai nevoie de o reciclare a memoriei chiar în
acest moment inefabil destăinuirilor și de ce nu a unui răsfăț sentimental
lupta a luat sfârșit dar e groaznic dacă e așa: tu însuți nu-ți poți fi dușman
oarecare ci poate cel mai de temut... și cine altcineva se oferă în locul tău?
nebunia în locul sacrificiului oglinda în locul textului fiara în locul nimicului
uită de inversiunile lumești uită de culoarea specifică ridicolului și-ntreabă
la capătul acestor rânduri: ce e viața mai mult decât un surâs ironic sub pălărie?

zidește-mă Doamne înapoi în trup că vreau să mai caut o dată fisura –
ăstuia de lângă mine nu-i mai da nici o șansă fă-l fericit
dincolo de ușă nu se mai aude nici o mișcare deci nici o speranță
ăstuia de lângă el nu-i mai lăsa nici o alternativă
ridică-l pentru o clipă ca să vadă cum ar fi dar nu-l lăsa acolo
numește din nou lucrurile și sigur îl vei încurca de tot
ia-ți însă măsuri de precauție: el își va inventa din nou un limbaj
culoare și amestec și din nou va trezi în materia lumii tale
indiferent de umilințele unei niciodată întregiri – un surâs aidoma
exigenței tale de o vicioasă perfecțiune
indiferent de îngăduința sau dezacordul tău care oricum îl vor duce la pierzanie