Mi-e sete și beau ploaie acidă
Ce atacă limba învelită în salivă,
Deschid umbrela cerului gurii ce răsuflă ca o gravidă
În chinurile nașterii unui făt fluid cu mâini acide scormonind în divă.

Mi-e foame și mă hrănesc cu lumină,
De-atâția fotoni iridescenți, mă umflu ca un balon,
Mă înalț cu burta-n cer și cu picioarele-n tină . . .
Un copil cu o praștie mă sparge și mă trimite-n somn.

Mai bine m-aș clona cămilă
Să scap de sete și de foame,
Mai bine aș trăi în somn cu miresme de zambilă,
Să scap de mine și de Tine, Doamne.