Încerc să desprind din mine tot ce e eroare,
Să descriu prin simboluri arborescența ființării,
Cu psihicul o balanță între extaz și teroare
Am pavat străzile-intersecții de mâini tăiate de corpul țării.

Simt o inerție totală turnată în beton,
De parcă ,materia gândită s-ar opri din curgere,
M-am aruncat pe masa de joc a vieții ca pe un jeton
Și-am pierdut iubirea smulsă din cugete.

Chem abstractul să dizolve logicul,
Să nu mai înțeleagă nimeni cuvântul sau sensul
Greu de roade alimentând tragicul
De sub versurile învelite în pământul dezgolind nonsensul.

Joc cu mine însumi la loteria vieții,
Refuz să accept o pierdere, cerc negru pe haloul dimineții,
Mă atac pentru a mă zdrobi de sensuri ontologice,
Să rămân o neîntrebare rotundă, un nerăspuns continuu la interogații logice.