Arealul firii încape într-un zero intim,
Început cu plusuri cu logica semn
Anihilat cu minusuri într-un abstract ultim,
Cu blazonul existenței lipit de văz într-un opac însemn.

O liniște de cimitir îmi suge elanurile,
Creează cavouri în alveole de respirații vitale,
Viziuni macabre întorc planurile
Esoterice în spectre de neambiții cu eflorescențe natale.

Sinele umplut de respirații de fecioare
Se reîmprospătează cu sângele unei vestale,
Când ochii fac incizii pe goale picioare,
Se revarsă într-o agonie de emoții vitale.