mă vezi ?

stai să-ți dau jos, mai întâi,
rigiditatea din priviri,
să-ți dezbrac ochii
de negrul ce-mi pierde
silueta-n întuneric,
să ți-i curăț
de praful cotidianului,
să ți-i deschid mari,
mari de tot, ca și cerul,
cu două scobitori de clipe,
două clipe de reflecție,
de atâta am nevoie,
privește-mă doar,
două stele – ochi de mare,
curși în valurile
contururilor mele,
sa-i dai, formei, culoare
dacă vrei, artistă a privirii,
am să-ți pun și ochelarii
adormiți în tocul timpului,
am să le trezesc lentilele,
cele mai sincere și serene,
dar ai grija să nu mă taie,
cu a lor unghi crud –
lamă de ras a realității
privește-mă doar,
amantă de sticlă,
oglindă, tu,
mă vezi ?

mă mai vezi, înca, eu ?

mă vei mai vedea,
chiar și atunci
când ochii-mi
vor plânge sânge
și-mi vor orbii ?

mă vei mai vedea
chiar și atunci
când în fața ta,
amantă de sticla,
eu nu voi mai fi ?