În fiecare an trăiesc și ziua morții mele.
După ultimele calcule am douăzeci și șașe de ani
și douăzeci și șașe de morți.

Și astfel viața câștigă toate bătăliile
dar niciodată războiul.

Pentru că mă gândeam prea mult la tine
în zgomotul acestui câmp de luptă,
îți crescuseră flori vesel colorate în cap.

Așa a aflat de fapt ce gândeam despre ea.
Și tot așa se apropie de mine. Mă adulmecă în șoaptă
și se-ntinde.


“Sunt o cerșetorare la colțul gurii tale.”

Cu gândurile pe care mi le dăruia în schimb se hrănea îngerul
din mine, făcându-se mare. Crescând de la Eu la DumnezEu.

Pentru că eu scufundat în adâncurile vieții
de aici de pe trotuarul ce îmi hrănește dansul
în fața lumii ș-a luminii o învelesc cu paradisul în
fiecare noapte rece înțepenită în ochiul cărnii mele

cu capul pe pernă și cu fața întoarsă spre îngerul din mine
privirea îi alunecă puțin într-o parte atingând același vis
în care zebrele cu dungi paralele se opreau și îmi zâmbeau
pentru ca eram foarte natural despicat dintr-o femeie pe care dorința
mi-o injectase în sânge. Tu. Cum se zice.


Cu acest gând m-am asezat pe trepte. Lângă un stol de pescăruși.
Tu te-ai ascuns de mine-n mine.
Biserica era așa de grea încât aerul din jurul ei
era foarte ușor de respirat. Doar tu ești mai ușoară
și te ridici deasupra lui plonjându-mi în suflet.

“te iubesc până când nu va mai veni toamna”


amintirea acestei clipe mă aruncă pe țărmul
din burta mamei mele pe unde de nenumărate
ori mă plimbam singur. Și tot așa visam.

Acolo am atins pentru prima dată timpul ei.
Știind cum trage de minut. Cum îl întinde în ore
Fragede și infidele. Cu tot adevărul meu
Închis în ele.

Și adevărul e că este bine aici sub cerul cu această
Formă și culoare.

Că paradisul este în drumul meu,
dacă nu crezi privește indicatoarele.

Ea se așează lângă mine. Nu vede stolul din spatele meu
cum nici eu nu vad norul în care și-a prins părul din care
a început să plouă.

Ca de fiecare dată spațiul se restrânge.
Ea se adâncește la infinit pe contrasensul
privirii mele cu vârful privirii ei înfipt în
veselie.

Se picură prin perfuzie până când în urma
Implantului am două priviri, două respirații
Și două suflete.

După acest ultim calcul am patruzeci și nouă de ani
Și patruzeci și nouă de morți. Însă mult mai fericite.

Căci două vieți înving mereu o singură moarte.


Zâmbesc și tac. Tace și ea.
Și mă privește și Mă îngerește.