De ce
e-atâta primăvară
de când mi-ești mugur
floare de iarbă
proaspăt înfrunzită copacilor
melancolie de greier
înghețată într-un pahar cu iarnă
surâsul binedispus al pietrei
dându-ne binețe

De ce
mi-ai plantat sămânță de suflet
în palme
ca de fiecare dată când te mângâi
să ne mai zămislim
unei vieți fără umbre
de spini întorși înăuntrul
copiilor zorilor cu mustăți
mâzgălite cu rouă

De ce
zâmbești rumen
din fiecare plăcintă de cer
pe care o mestec cu teamă
să nu strivesc locul
unde răvașul inimii tale
se odihnește fremătând
de bucuria reîntâlnirii degetelor
ce-l vor desface iar