În auriculul meu stâng (anexă inutilă și obositoare
a unui atriu nefibrilant)
se lăfăie un embol senzațional – sufletul meu
gol pușcă
impudic și surd la curgerea săptămânilor în care prevesteai
înțelept sau speriat c-am să-ți plec din umbra vesperală a algiei

știi, te doresc mereu mai tare
de câte ori mă dau ție mai cresc
cu o muchie de așternut înflorat
să nu uiți asta data viitoare când mă culegi

Pe marginea prăfuită a selectorului de emoții
am zgâriat cu unghia de la index (o să mi-l tai
între ultimul somn și vina din urmă)
umbra zâmbetului tău silabisit
și crucea mea spre un Jerusalem
inventat în curtea de la Mac

știi, seara am nevoie de tine
de câte ori închid fereastra
îmi șoptești o muzică albă
să nu uiți asta data viitoare când taci

Sub scapula mea opac-trandafirie
ai uitat în graba plecărilor un sărut în custodie
învelit în hârtie creponată
și când raza stelei a treia din ursă îmi poposește la ușă
îl privesc arsă (ambalajul
începe deja să crape la colț)

știi, mă întreb de ce m-ai ales
de câte ori te caut în cutia de mărgele
întreb cățeaua pământului
să nu uiți asta data viitoare când mă rostești

Adânc în pântecul femeii mele iubite ești
gol pușcă
și pielea îți plânge arzând

știi, e a ta
să uiți asta data viitoare când ne va fi data viitoare