Am tras jaluzelele,
Să m-ascund de soare,
De imaginea din oglindă
Ce-mi reflecta,
Atât de clar, de fals,
Goliciunea-n spațiul-nchis,
Freamătul claustrofobic.

Mă privesc și mă-ntunec,
Ca o eclipsă solară,
Mă ascund și mi-e teamă,
De imaginea amorfă,
De stafia necunoscută,
De gheara mascată-n
Degete firave de lumină,
Născută din ou
De virus al simțirii,
Ce m-ademenește,
Mă cheamă,
Într-ale sale ape moarte.
Þipăt cântat în tăcere,
Ferecată-n mrejele sirenei,
Dulce întruchipare
A unei false perfecțiuni.